Sfântul Gheorghe
La Sf. Gheorghe se ajunge cu nava clasică (Banat) sau cu un catamaran, ambele având însă un program fix, pe care îl puteți consulta pe site-ul Gării Fluviale Tulcea.
Localitate situată în județul Tulcea, la vărsarea brațului Sfantu Gheorghe în Marea Neagră, la o distanță de 120 km de Tulcea.
Localitatea a fost atestată documentar înca din secolul 14, menționată ca localitatea San-Giorgio, pe harta genovezului Visconti.
Ocupația principală a oamenilor din comunitate este pescuitul, ce le asigură hrana și reprezintă principala sursă de venit.
Localitate importantă și din punct de vedere turistic datorită plajei, insulei Sahalin unde sunt întâlnite păsări foarte rare, canalului Erenciuc singura rezervație de arin negru din Europa. În ultimii ani, turismul rural a cunoscut o puternică dezvoltare, fiind practicat atât în gospodăriile localnicilor cât și în pensiuni amenajate.
Din punct de vedere economic, localitatea Sfântu Gheorghe prezintă importanță prin faptul că aici se obțin cele mai mari cantități de stuf din țară.
Sfântu Gheorghe atrage deasemenea prin una dintre ultimele plaje sălbatice din România. Cu o întindere de 14 kilometri, plaja adăposteşte, printre cearşafuri si colace, bovinele sătenilor venite să se adape, precum şi o populatie de câteva zeci de cai sălbatici care, împreună cu cei din pădurea Letea, sunt ultimii din specia lor în Europa.
Puncte de interes turistic:
- plaja este alcatuită din cel mai fin nisip pe o întindere impresionantă.
- rezervația naturală Sacalin - Zatoane se întinde în sudul comunei Sfântu Gheorghe pe circa 21.000 de hectare limitrofe litoralului. Zona cuprinde complexul de lacuri, gârle și grinduri aflat în partea sudică a Deltei și este format din grinduri marine tinere, nisipoase ce alternează cu lacuri puțin adânci sau izolate;
- festivalul Internațional de Film Independent "Anonimul" se desfășoară în august. Festivalul cuprinde trei secțiuni: lung metraj, scurt metraj ficțiune și scurt metraj animație.
Sulina și plaja Sulina
Important port fluvio-maritim, orașul Sulina este situat în partea de Est a Deltei Dunării, pe țărmul de Vest al Mării Negre (la 900 m. față de apele acesteia), fiind orașul situat la cea mai joasă altitudine din România, respectiv 3.5 m, la gura de vărsare
al brațului Sulina în Marea Neagră.
Prima atestare documentară (anul 950) a orașului Sulina, o reprezintă un document din timpul împăratului bizantin Constantin Porfirogenetul - "De Administrando Imperi" . Un document turcesc din 1745 vorbește de existența unui far, pe care localniicii
trebuiau să îl îngrijească și chiar se ocupau de strângerea cerii necesară la iluminat. Se mai vorbește în unele documete și de un far, probabil altul, tot la Sulina în 1802. Un alt document de legislație internațională, care nominalizează Sulina ca port
fluvio - maritim și pune bazele navigației libere pe Dunăre îl reprezintă Convenția ruso - austriacă încheiată la Sankt Petersburg în anul 1840.
Amenajările întreprinse după proiectul inginerului Ch. Hartley pentru rectificarea brațului Sulina au determinat și dezvoltarea portului de la gura centrală a fluviului. În anul 1856, prin Tratatul de la Paris se înființează la Sulina Comisia Europeană
a Dunării (CED), conferind orașului statut de neutralitate pe timp de pace și război și statutul de port liber, permițând astfel o rapidă dezvoltare economică.
Primul război mondial duce la desființarea CED in 1939 și pierderea neutralității. În timpul celui de-al 2-lea Război Mondial, orașul Sulina devine punct strategic militar, fiind grav afectat de bombardamente. Intră sub influența sovietică după încheierea
războiului.
Acces în localitate: Accesul se face numai pe cale navigabilă.
Puncte de interes turistic:
- Biserici - Biserica Sf. Nicolae, construită în 1863-1868, restaurată în 1923. Catedrala ortodoxă Sf. Nicolae, construită în 1933-1934, în stil bizantin;
- Palatul Comisiei Europene a Dunării de Jos - Monument de arhitectură laică, construit în 1860 de Comisia Europeană a Dunării, în stil neoclasic;
- Farul Vechi - Monument istoric, a fost construit în 1878, de atunci fiind refăcut de doua ori. La vremea respectivă se află în apropierea punctului de vărsare a Dunării în mare. Astăzi se află la peste 1,5 km de țărmul mării. Emite o lumină albă, fixă,
vizibilă în nopțile senine pe o rază de 36 km. Lumina este plasată în focarul a 27 oglinzi parabolice construite din metal lustruit;
- Farul nou - Obiectiv de arhitectură laică. Farul nou este o construcție modernă de 59 m înălțime. A fost construit în 1982 ca far maritim;
- Farul de pe digul de Nord - a fost construit în anul 1887
- Plaja - Plaja are o lățime de circa 100m, în descreștere spre sud și o lungime de circa 4.2 km. Nisipul are granulație fină. Plaja este dotată cu grupuri sanitare și dușuri și este situată la 2 km departare de oraș;
- Cimitirul maritim - un ansamblu de monumente funerare;
Din Sulina se poate merge la pădurea Letea, la lacul Lumina, lacul Rosu și lacul Puiu.
Pădurea Letea
Pădurea Letea (2825 ha) este situată în partea de nord a Deltei, la est de comuna C.A. Rosetti. Zonă strict protejată, cuprinde doar o parte din suprafața totală a pădurii, parte ce a fost pusă sub ocrotire înca din anul 1930 și devenită rezervație naturală
începând cu 1938.
Pădurea s-a dezvoltat sub forma unor fâșii late “hașmacuri” în spațiile dintre dunele de nisip și este formată din stejar de luncă, stejar brumăriu, plop alb, frasin de luncă, tei alb. În urmă cu ceva decenii, o inundaţie mare a săpat marginea de canal
şi a dat voie unui izvor cu apă sărată să respire şi să formeze o baltă în nisipurile de aici. E un fel de mini-tekirghiol, format natural prin anii 70. Este foarte sarat, dar extrem de curat. Drept mulţumire, localnicii au pus o cruce albastră.
Lângă ea, au apărut şi nişte tufişuri, bune de umbră pentru turişti.
O caracteristică a pădurii o constituie abundența de plante cățărătoare: viță sălbatică, hameiul, curpenul de pădure și nu în ultimul rând liana grecească (Periploca graeca), cea care dă pădurii un aspect mediteranean. Totodată, aici au fost identificate
peste 2.000 de specii de insecte, vipera de nisip (Vipera ursinii), vulturul codalb (Haliaeetus albicilla) - care cuibărește aici, trei specii de șoim, corbul, etc.
Pădurea Caraorman
Pădurea Caraorman (2250ha): Pădurea Caraorman ocupă partea centrală a grindului Caraorman situat în partea sudică a Brațului Sulina. Zonă de protecție cuprinde cele mai dezvoltate dune de nisip din deltă și Padurea Caraorman.
Pădurea Caraorman: declarata în anul 1940, monument al naturii, este o pădure de stejari (de peste 30 m înălțime ), frasin, plop, cu desișuri și vegetație cățărătoare de tip mediteranean: liane ce ating 25 m precum și plante agățătoare cum ar fi: viță
de vie salbatică, iedera, hameiul, curpenu. Aici se află cel mai mare stejar din Delta Dunării, cu o varstă de 400 de ani și o circumferință de patru metri, stejar numit “Stejarul îngenunchiat”, datorită ramurilor ce s-au întins pâna pe pământ.
Legenda spune că, în urmă cu mai multe veacuri, în Crişan, oamenii se pregăteau de nuntă mare. Frumoasa fiică a unui român pripăşit în Deltă se mărita cu un războinic cazac, căruia i se dusese vestea pentru vitejia sa. Era pace şi armonie între neamurile
ce vieţuiau împreună la mal de apă…
Dar exista şi un mare necaz. Înainte de a-şi da inima viteazului cazac, fiica românului refuzase un turc ce dorise să o ia de soaţă… Supărat, turcul aşteptă vremea potrivită pentru a se răzbuna… Când bărbaţii din Crişan plecară din sat să facă pregătiri
pentru cununie, turcul şi câţiva semeni de ai săi au furat viitoarea mireasă.
Ştiind că vor fi urmăriţi, ei s-au ascuns în pădure, nu departe de Fântâna Vânătorilor, cum o numesc astăzi localnicii. Chiar şi aşa însă cazacul cel viteaz şi mai mulţi tovarăşi de-ai săi au dat de urma tâlharilor. S-a pornit o luptă pe viaţă şi pe moarte
cum nu se mai văzuse vreodată în Pădurea Neagră. Turcii au fost ucişi până la unul, mulţi dintre ei omorâţi în timp ce, îngenuncheaţi, cereau îndurare cazacilor şi lui Allah. Cazacul şi-a salvat mireasa şi apoi au făcut o nuntă ca în poveşti. Pe locul
în care turcii îşi pierdură vieţile, la scurt timp după acea bătălie a răsărit lăstarul unui stejar. Înmuiat poate sângele tâlharilor, a luat cu timpul forma aceea ciudată, ce i-a dat numele pe care îl poartă şi astăzi: Stejarul îngenuncheat.
In aceasta pădure s-au semnalat cuiburi de vultur codalb, prin protecția pădurii asigurându-se în același timp și protecția acestei specii. Ceea ce o deosebește de pădurea Letea este lipsa lianei grecești și a viperei de stepă.
Dunele de nisip din apropierea satului - unice în țară, ce adesea depașesc 7 m în înalțime, atingând până la 9 m înălțime.
Localitatea Jurilovca
Localitate este situată în județul Tulcea, pe malul lacului Razelm. Satele componente ale comunei sunt: Jurilovca, Sălcioara și Vișina.
Prima atestare documentară a satului o avem din Harta rusa (1828 - 1829) În prezent, în satul Jurilovca este cea mai mare comunitate de pescari din Deltă, centru de colectare și prelucrare a peștelui, precum și un punct de atracție turistică. Casele rușilor-lipoveni
prezintă de asemenea anumite particularități, culorile fațadei fiind în general alb și albastru, iar acoperișul este făcut din stuf. Baia lipovenească este o instalație tradițională - o construcție separată de locuința propriu-zisă; baia tradițională
sau înaintea marilor sărbători a fost aproape un ritual.
Acces în localitate: Comuna este traversată de drumul județean DJ 222.
Puncte de interes turistic:
- La 6 km de satul Jurilovca, pe malul înalt și abrupt al lacului, se află ruinele parțial dezvelite și restaurate ale fortăreței greco-romane Argamum;
- De la Jurilovca se poate ajunge cu vaporașul la Gura Portiței, un sat de vacanță situat pe fâșia îngustă de pământ dintre lacul Golovița și Marea Neagră.
Gura Portiței
Gura Portiței este un paradis pentru cei care nu se simt atrași de modul în care litoralul românesc a început să se transforme treptat în ultimii ani. Fașia de nisip care se întinde între Marea Neagră și Lacul Golovița în Delta Dunării este un sat pescăresc
transformat în stațiune, dedicat celor care vor să cunoască o superbă zonă virgină de coastă a țării.
Gura Portiței se află la 50 de km de Tulcea, fiind o destinație relativ ușor de accesat pentru iubitorii Deltei, dar mai dificil de atins pentru turiștii care se avântă pentru prima dată în această zona a țării.
La Gura Portiței se poate ajunge fie cu barca, fie pe uscat.
Pentru a trece cu barca spre Gura Portiței trebuie ajuns mai întâi la Jurilovca pe șoseaua Constanța-Tulcea, o șosea ce se prezintă impecabil.
Barca catre Gura Portiței pleacă de 3 ori pe zi, la orele 9, 14 și 18, iar drumul durează aproximativ o oră jumatate, fiind percepută o taxă de 30 lei de persoană. Persoanele cu rău de mare trebuie avertizate că se merge 16 km în larg, pentru toți ceilalți
această metodă de a ajunge la destinație este o bucurie și o ocazie unică de a admira frumusețile Deltei Dunării în drum spre litoral.
O alternativă mult mai rapidă este șalupa de 8 persoane pentru care tariful este de 300 lei.
Orașul Tulcea
Orașul Tulcea este reședința de județ a județului Tulcea din data de 14 noiembrie 1878 și este un important oraș al Dobrogei.
Orașul are o suprafață de 14 km pătrați, o populație de aproape 100.000 de mii de locuitori. Numele de Tulcea al orașului este consemnat în documente destul de târziu fiind menționat pentru prima dată în documente de Diodor din Sicilia în secolul
3 i.H. sub numele de Aegyssus.
Prima atestare documentară ce menționează numele “Tulcea”, o reprezintă jurnalul de călătorie din 1506 al consului Andrei Taranowski. Începând cu anul 1595, orașul va fi cunoscut sub numele de Tulcea, fiind regăsit pe o hartă întocmită de genovezul Paolo
Giorgici. În perioada dintre anii ‘70 și prezent, orașul Tulcea a cunoscut o dezvoltare economico-socială continuă, fiind al doilea oraș ca importanță din Dobrogea.
Tulcea se invecinează pe de o parte cu cel mai tânăr pământ al Europei (aluviunile Deltei Dunării) și pe de altă parte cu unii dintre cei mai vechi munți ai Planetei (Măcin, masivul hercinic cu vârsta de aproximativ 400 milioane de ani).
Privit de pe colina vechii Aegyssus, unde astăzi se află Monumentul Independenței, largul cot al Dunării, pe malul căruia e cladit orașul, pare o dublă poartă; portul fiind cel care asigură intrarea pe de o parte în minunatele căi acvatice ale Deltei,
tot el fiind cel care oferă prima treaptă de pământ ferm celor care coboară de pe nave. Multe specii vegetale sau animale au constituit, totodata, și importante resurse naturale, exploatabile economic care au atras oamenii pe aceste locuri din cele mai
vechi timpuri.
Versanții celor șapte coline pe care s-a ridicat orașul Tulcea au configurația unui amfiteatru natural cu deschidere spre Dunăre. Fluviul Dunărea înscrie aici o mare buclă, cu un debit ce variază între 2.000 si 18.000 mc/s și o adâncime maximă de 34
de metri în dreptul hotelelui “Delta”.
Puncte de interes turistic:
- Muzee : Muzeul de Artă, Muzeul de Etnografie, Muzeul de Istorie și Arheologie, Centrul Ecoturistic "Delta Dunării ", Satul pescăresc tradițional;
- Lăcașuri de cult : Catedrala, Biserica Greceasca , Biserica cu Ceas, Geamia catedrala “Azzizie”;
- Piața Civică;
- Cetatea Aegyssus
Lacul Iacobdeal
Situat în apropierea localități Turcoaia, județul Tulcea, lacul Iacobdeal, un lac antropic, s-a format într-o veche carieră de granit exploatată în urmă cu zeci de ani. Dinamitarea uneia dintre galerii, a facut ca apa din pânza freatică să inunde locul și astfel s-a creat lacul.
Oamenii locului îl denumesc „La fântâna” și spun că nu ar avea mai mult de 20 de m în adâncime și că acoperă zeci de utilaje rămase în urmă, după exploatarea carierei.
Culoarea de smarald a lacului și limpezimea apei, forma de căldare, creează o imagine inedită, semănând cu un lac glaciar, lucru ce face ca acest loc să fie unic. Este inconjurat de pereți smălțuiți de granit, maluri abrupte și se spune că in dâncimile sale ar trăi pești mari.
Lacul nu are legatură cu nici o altă unitate acvatică. În el nu se varsă nici o apă curgătoare și nu are nici un canal de scurgere spre Dunăre. Alimentarea lacului cu apă este doar subternă și din precipitații.
Din loc în loc se văd urme ale clădirilor folosite în trecut, în timpul când aici funcționa cu succes cariera de granit. Situat în Munții Măcinului, lacul nu este ușor de găsit pentru că nu există indicatoare. Locuitorii sunt cei care te îndrumă spre acest colț de rai unde scăldatul pe timp de vară este sportul principal.
Scafandrul profesionist Marcel Țăranu a cumpărat acest loc cu ani în urmă. Cu toate acestea, lacul pote fi vizitat de orcine trece prin zonă; ba mai mult, proprietarul nu percepe nici o taxă celor ce se aventurează să facă baie în apa de smarald, sau celor
care vor să simtă senzițiile tari și folosesc trambulina pentru a sări zece metri în gol înainte de a ajunge la apă.
Accesul la lac se face și printr-o grotă dând locului o tentă de aventură, de magie a naturii.
Cetatea Medievală Enisala
La 2 km est de comuna Enisala si 7 km de orașul Babadag, pe un deal calcaros, care domină ca un cuib de vultur zona lacurilor Razelm și Babadag, se află ruinele fortăreței medievale Yeni-Sale (Enisala, Heracleea sau Heraclia).
Cetatea de la Enisala, se numără printre monumentele de arhitectură militară de pe teritoriul României, ridicata în evul mediu care se remarcă prin concepție planimetrică, sistem de fortificații, tehnică constructivă, elemente arhitectonice. Fortificația
a fost construită în a doua jumatate a sec. al XIV-lea de către o autoritate care viza zona de la Gurile Dunării. Pe baza tehnicilor constructive, s-a emis ipoteza că singurii interesați de ridicarea unei cetăți situată în cadrul sistemului de fortificații
din nordul Dobrogei, orientată spre mare pentru supravegherea traficului navelor, erau negustorii genovezi, care dispuneau de mari sume de bani castigate din comerț și erau deținătorii monopolului navigației pe Marea Neagră.
Fortificația de la Enisala a facut parte din lanțul de colonii genoveze care îngloba orașele din Deltă – Chilia și Likostomion, Cetatea Albă la gurile Nistrului, Caffa în sudul Crimeei. Între 1397-1416 cetatea de la Enisala a facut parte din sistemul
defensiv al Țării Romanești în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân. Dupa cucerirea Dobrogei de către turci la 1419-1420, în cetate s-a instalat o garnizoană militară otomană.
Ulterior, datorită înaintării stăpânirii turcești dincolo de gurile Dunării până la Cetatea Albă și Chilia (1484), și a formării cordoanelor de nisip ce separă lacul Razim de Marea Neagră, cetatea a fost abandonată în sec al XVI-lea, pentru ca nu mai
corespundea intereselor strategice și economice turcești.
Zidurile de incintă ale cetății se păstrează în cea mai mare parte la o înălțime de 5-10 m și pot fi observate cu ușurință de la mari distanțe. Incinta de vest-sud-vest a fost construită pe marginea abruptă a promontoriului. Cetatea are forma unui trapez
sau patrulater neregulat, cu latura de vest-sud-vest distrusă aproape în întregime, lungă de peste 100 m; laturile de est și de nord sunt de cca. 50 m, iar cea de sud are aproape 30 m. Zidul de incintă este gros de 1,50 m - 1,85 m, prezintă la exterior,
opt turnuri de apărare cu cate trei, patru și cinci laturi
Atât zidul de incintă, cât și turnurile, sunt construite din piatră de calcar cioplită, fasonată, de formă cubică, de dimensiuni mici și mijlocii. Intrarea (pe latura de sud) se făcea printr-o poartă cu deschidere foarte înaltă, prevazută cu arcadă dublă
și aparată de un bastion masiv pentagonal. Cel de-al doilea zid de incintă al fortificației aflat pe partea de nord-est este prevazut cu turnuri pătrate și triunghiulare. După 1991 zidurile năruite de intemperii ale cetătii au fost restaurate, Enisala
devenind un important punct turistic.
Numele cetătii nu s-a pastrat, iar denumirea actuală a satului, și implicit a monumentului, vine de la cuvantul turcesc Yeni Sale care înseamnă „Sat nou”. În sec. XV când Dobrogea a intrat sub stăpânire otomană, localitatea era populată de români. Cercetările
arheologice din punctul “La Biserică” au dus la descoperirea unui cimitir din sec. XV-XVIII atribuit acestei populații românești creștine.
Cetatea si Manastirea Halmyris
Mânăstirea Halmyris se află la o distanță de aproximativ 2 km de la ieșirea din localitatea Murighiol, pe drumul pietruit înspre Dunăvațu de Jos, imediat după ruinele cetății Halmyris.
Hramul Mânăstirii, Sfinții Mucenici Epictet și Astion (cele mai vechi Sfinte Moaște descoperite la noi în țară, în anul 280 dupa Hristos) se sărbătorește la data de 8 iulie. Cel de-al doilea hram, Sfinții Montanus Preotul și sotia sa Maxima se sărbătorește
în data de 26 martie.
În prezent, mânăstirea se află în construcție, chiliile fiind finalizate. Ca proiect, biserica urmează să atingă o înălțime de 37 metri și va fi prevazută cu 5 turle. Ca elemente de noutate: demisolul din piatră (la ora actuală finalizat), turlele bisericii
pe spate (nu în față, așa cum suntem obișnuiți), portrete ale unor personalități bisericești pe pereții exteriori.
Cetatea Argamum
Cetatea Argamum este localizata pe malul complexului Razelm - Sinoe, la 20 de kilometri de bratul Sfantul Gheorghe, la 40 de kilometri la nord de Cetatea Histria si la 7 kilometri de comuna Jurilovca (Jud Tulcea). Accesul se face prin Jurilovca, de unde se ajunge la situl arheologic pe un drum de pamant. Cetatea a fost fondata de colonistii greci veniti din Asia Mica prin secolul VII a.C. Cetatea este prima asezare de pe teritoriul tarii noastre mentionata in scrierile antice. Sapaturile au dat la iveala urme ce datau inca din epoca bronzului.
In prezent cetatea Argamum se intinde pe circa doua hectare si jumatate degajate fiind urmele edificiilor epocii romane. Alaturi de insula Bisericuta care se afla vis-a-vis, situl este atragator si prin locul deosibet in care este amplasat, care se afla in sfera Rezervatiei Biosferei Delta DUnarii. Falezele erodate ale Razelmului ofera un spectaculor peisaj si posibilitatea unor plimbari in circuit deasupra malului si pe langa apa.
Cetatea Argamum (in greceste Orgame), a fost localizata de Vasile Parvan in anul 1916. Legenda spune ca este unul dintre locurile unde algonautii s-au oprit in drumul lor spre gasirea lanii de aur. In fiecare an campaniile arheologice scot la lumina noi elemente. Cercetatorii incearca sa dovedeasca faptul ca Argamum este mai batrana decat cetatea Histria.
Pe langa peisajul unic arheologic, zona Capul Dolosman, unde se afla cetatea Argamum, beneficiaza de un peisaj de exceptie, fapt ce-i poate creste atractivitatea turistica. Candva punct pe rutele comerciale de odinioara care legau bazinul pontic de cel mediteranean, acum doar un loc izolat unde turistii pot ajunge cu greutate, acest loc extraordinar va intra in circuitul turistic o data cu realizarea unui drum asfaltat intre localitatea Jurilovca si cetatea Argamum.
